Grupul Rompetrol, proprietarul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, și-a majorat de 3,7 ori pierderile în primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, rezultatul net negativ consolidat crescând de la 3,779 la 14,045 milioane dolari.
Segmentul de distribuție al Rompetrol a trecut de la un profit net de 27,5 milioane dolari în 2017 la o pierdere de peste 3 milioane dolari anul trecut, iar cel de petrochimie aproape și-a triplat pierderile în 2018, la peste 37 milioane dolari.
Rompetrol Rafinare, companie controlată de grupul kazah de stat KazMunayGas prin KMG International, și-a planificat investiții de 56,9 milioane dolari în acest an în rafinăriile Petromidia și Vega și în partea de petrochimie, potrivit planurilor ce urmează a fi aprobate în Adunarea Generală a Acționarilor programată pentru data de 27 aprilie, scrie News.ro.